Ai un produs bun, rețeta e pusă la punct, ingredientele sunt alese cu cap, povestea din spate e reală. Și totuși, la raft, mâna cumpărătorului se duce spre altceva. Distanța asta, dintre un produs bun și un produs ales, a fost subiectul webinarului. Mulți dintre cei din sală aveau deja produse în retail și veneau cu aceeași întrebare: este ambalajul meu suficient de bun pentru raft?
Problema pornește de la un lucru simplu. Tu îți cunoști produsul prea bine. Știi de unde vine fiecare ingredient, știi câtă muncă e în spate. Omul care trece prin fața raftului nu știe nimic din toate astea și nici nu are timp să afle. El vede câteva zeci de produse în câteva secunde și decide înainte să citească ceva. De aceea un ambalaj nu se evaluează niciodată singur, pe monitor sau pe un mockup frumos. Se evaluează în zgomotul raftului, lângă produsele cu care se bate pe aceeași atenție. Ăsta e și primul lucru pe care îl facem în proiectele ACCLAMÉ: înainte să schimbăm designul, ne uităm la raft.
De aici pornesc cele patru întrebări prin care merită să îți treci ambalajul.
1. Mă vezi?

Prima bătălie e vizibilitatea. Dacă produsul tău nu iese din bloc, tot ce urmează nu mai contează, pentru că nimeni nu ajunge acolo.
Fiecare categorie are un limbaj vizual pe care cumpărătorul îl citește fără să își dea seama. La miere se așteaptă la auriu și borcan. La bio, la verde. La lactate, la alb și albastru. Codul ăsta e util, îl ajută pe om să te încadreze rapid în categoria corectă. Dar dacă îl respecți întru totul, devii corect și invizibil în același timp. Pune un borcan de miere lângă alte cincisprezece borcane aproape identice și dispare, oricât de curat ar fi designul.
Aici e echilibrul pe care îl caut în aproape fiecare proiect FMCG. Folosește codul cât să fii recunoscut. Sparge-l cât să fii remarcat.
2. Merit prețul?

Cumpărătorul vede prețul imediat. Ce nu vede, dacă nu îl ajuți, e de ce merită prețul ăla. Aici mulți producători fac o greșeală de reflex: încearcă să justifice prețul cu text. Nu prețul trebuie justificat. Valoarea trebuie făcută vizibilă.
Diferența nu e de nuanță. Când justifici, te aperi. Când faci valoarea vizibilă, o arăți: originea, ingredientul, procesul, raritatea, calitatea. Materialul și forma vorbesc înainte de orice cuvânt. Un borcan greu, o hârtie cu textură, o formă gândită creează o așteptare de valoare încă dinainte ca omul să citească eticheta.
Și mai e ceva ce spun des producătorilor mici care se sperie de jucătorii mari din categorie. Nu încerca să bați industria la preț dacă avantajul tău e că nu ești industrie. Local, artizanal, în serie mică, astea sunt argumente de valoare, nu scuze. Local nu înseamnă că trebuie să pară improvizat.
3. Mă înțelegi?

În câteva secunde, cumpărătorul trebuie să poată răspunde la trei lucruri: ce este, de la cine este și de ce să îl aleagă. Dacă trebuie să ia produsul în mână și să îl studieze ca să înțeleagă ce vinzi, designul și-a ratat una dintre funcțiile de bază. Nu mai e o problemă de estetică, e una de ierarhie.
Multe ambalaje încearcă să spună totul deodată. Rezultatul e că nu se mai aude nimic. Un ambalaj bun are o ordine: ce vezi primul, ce vezi al doilea, ce poate aștepta până când produsul e deja în mâna ta. Un ochi, o etichetă, o ordine.
Puterea unui design bun stă și în ce scoți, nu doar în ce adaugi. Un exercițiu pe care îl poți face singur: acoperă pe rând fiecare element de pe ambalaj și întreabă-te ce poți elimina fără să pierzi sensul. De obicei rămâne mai mult spațiu gol decât credeai, și mult mai multă claritate.
Fața și spatele au misiuni diferite. Fața trebuie să te facă observat, recunoscut și înțeles. Spatele intră în joc într-un moment mai important decât pare, atunci când omul a devenit deja suficient de interesat cât să ia produsul de pe raft și caută confirmarea: ingrediente, origine, mod de folosire, beneficii. Conformitatea e obligatorie oricum. Claritatea e cea care convinge. A avea toate informațiile pe etichetă și a avea informațiile bine organizate pe etichetă sunt două lucruri complet diferite.
4. Mă mai cumperi?

Designul îți câștigă prima alegere. Experiența o câștigă pe următoarea. Un ambalaj care arată bine la raft, dar se deschide greu, nu protejează produsul sau nu se păstrează bine, își pierde clientul exact după ce l-a câștigat. Întreabă-te dacă ambalajul protejează, rezistă, se deschide ușor, se folosește ușor. Nu sunt detalii tehnice, sunt motive de recumpărare.
Și încă un lucru despre cost, pentru că apare mereu. Mai bun nu înseamnă mai scump. De multe ori înseamnă mai puțin: mai puține materiale, mai puțină decizie inutilă, un cost total optimizat, nu doar un cost pe bucată mai mic.
Un produs poate arăta bine. O gamă trebuie să funcționeze ca un sistem.

Problema devine vizibilă abia când nu mai ai un singur produs, ci cinci, zece, douăzeci de SKU-uri. Fiecare a fost poate ajustat în alt moment, de altcineva, cu alt font sau altă poziție de logo. Individual, diferențele par mici. Puse pe același raft, fac produsele aceluiași brand să pară că vin de la companii diferite.
De aceea în packaging nu construim un ambalaj, construim un sistem. Un produs trebuie să fie observabil. Zece produse trebuie să construiască un bloc. Un sistem bun lasă cumpărătorul să recunoască imediat brandul și să diferențieze ușor sortimentele, iar producătorului îi permite să lanseze un produs nou fără să reinventeze de fiecare dată identitatea gamei. Când verifici coerența, uită-te dacă totul trage în aceeași direcție: culoare, formă, material, font, mesaj, preț.
Un exemplu de pe piață: Artesana
În webinar am analizat și un exemplu care nu e proiectul nostru, dar care arată foarte bine principiul: Artesana. Laptele era bun oricum, înainte de orice discuție de ambalaj. Ce face ambalajul lor e să pună valoarea aia în evidență.
Verdele de pe fundal comunică natural și calm, nu industrial. Sticla spune premium și e reciclabilă la infinit, iar forma ei, concavă și cu gura mai largă, nu e doar estetică: face ca smântâna să nu blocheze curgerea laptelui. Fontul și ilustrația duc ideea de artizanal și de măiestrie, iar mesajul spune direct cine sunt: „Artizanii laptelui”, cu beneficiile scrise clar pe etichetă. Nimic din toate astea nu a schimbat laptele. Doar a făcut vizibilă o valoare care exista deja. Exact asta ar trebui să facă un ambalaj bun.
Studiu de caz ACCLAMÉ: Eggcellent
Aici e un proiect al nostru, unde am dus principiile astea de la teorie la raft.
Eggcellent avea un produs bun, ouă ecologice de la găini crescute în aer liber, dar percepția la raft nu comunica valoarea asta. Am mers pe aceeași logică din cele patru întrebări. Am aliniat produsul la culoarea categoriei, cofraj verde pentru un produs bio, ca omul să îl încadreze corect din prima. Am reașezat ierarhia textelor de pe ambalaj, ca mesajul important să se citească primul. Și am creat ilustrații gândite pentru un public mai tânăr.
Nu am făcut un singur ambalaj, am construit un sistem scalabil, un produs care comunică și atunci când stă singur la raft, și care permite lansarea de sortimente noi fără să reinventăm identitatea de fiecare dată.
Rezultatul nu a rămas pe monitor. Listare în magazine Carrefour din București, listări în Freshfull și Sezamo, campanii la nivel național și un magazin online cu vânzare pe bază de abonamente săptămânale și lunare. Și, poate cel mai important pentru un producător, o poziționare care susține prețul dorit.


Cinci lucruri pe care le poți face de mâine

Nu ai nevoie de noi ca să începi. Ai nevoie de diagnostic înainte de redesign.
Prima: stai la raft și observă ce aleg oamenii și ce pun la loc. A doua: citește review-uri, ale tale și ale competitorilor. A treia: fotografiază raftul, pentru că raftul de azi e competiția ta reală, nu mockup-ul. A patra, și cea mai importantă: nu întreba pe nimeni „îți place?”. E o întrebare care îți aduce complimente, nu adevăr. Întreabă „ce ai înțeles?”, „ce ai observat primul?”, „cât crezi că costă?”. A cincea: testează înainte să tipărești.
Dacă răspunsurile nu sunt clare, ai loc de lucru. Asta nu înseamnă automat rebranding complet. Uneori se rezolvă printr-o ierarhie mai bună sau printr-un sistem mai coerent pe toată gama. Alteori problema e mai adâncă și ține de poziționare. Important e să începi cu întrebarea corectă. Nu „cum îl fac să arate mai bine?”, ci „ce nu funcționează acum?”.
Mulțumesc Carrefour România și Impact Hub Bucharest pentru invitație și tuturor antreprenorilor care au venit cu propriile exemple și întrebări. Pentru mine, discuțiile astea contează pentru că duc brandingul acolo unde trebuie să funcționeze: în businessul real.








